De-a lungul anilor, în calitate de manager de Resurse Umane, am participat la numeroase cursuri, atât în țară cât și peste hotare, dar în egală măsură am și organizat și uneori susținut traininguri pentru angajați. Pot spune, că anul trecut, mi-au atras atenția în mod deosebit cursurile organizate de ProgSquad și de aceea am și participat la câteva seminarii.

Recomand cu căldură aceste cursuri tuturor celor care vor să-și construiască o carieră în IT, dar nu numai, pentru că ele oferă o pregătire temeinică a unor topic-uri insuficient tratate de alte surse, dar care sunt foarte utile în activitatea de proiect de fiecare zi.

Paleta abordată este foarte diversă, de la metodologia agilă și planificarea activității într-un proiect, la cursuri concise de programare, dar și la sesiuni pentru însușirea abilităților de comunicare în cadrul echipei.

M-au atras în mod deosebit profesionalismul trainer-ilor, abordarea interactivă, umorul și modul mai puțin conformist de dialog cu trainee-ii.

Dacă vreți să invățați ceva util, dar să vă și distrați în același timp și de ce nu, să vă măriți rețeaua de prieteni, alegeți soluția celor de la ProgSquad! Eu deja i-am inclus în planul de training cu mențiunea "favorites".